Timpuri

Vremuri negre, iesiri inchise
Ne speriem si nu se gasim chemarea
Posibilitati nemarginite si vise amagite.
Ele ne-mping, urasc si cu degetul ne arata
Suntem aparte, neintelesi si pradati.
Daca atunci clipa s-ar opri, pentru vesnicie ar dura,
Ar durea si sangera lacrima grea.
Nascuti departe de raza ce porneste sansa
Nascuti in neantul nepasarii.
Decizii proprii inchise de prejudecati stupide
Cuvinte grele atingand valori ce ne definesc.
Capatul. Scaparea ce multi o imbratiseaza
Capatul. Timpurile le elibereaza
Nimeni suntem, nimeni ne simtim
Tot ce dorim, in vant aruncam
Iubim, dorim, credem, plangem
Viata o terminam, dar nimic nu rezolvam.


Sinuciderea nu duce la nimic bun; nu acesta este singurul gest care duce la eliberarea sufleteasca. Toti suferim, chiar si eu; dar putem sa ne revenim, luptati si credeti in ziua in care din nou Soarele va rasari.

Ne irosim

In cuvinte, in detalii, ne irosim. Ne inchidem viata intre 4 pereti de beton ce ne guverneaza prea putinele ore libere ce le avem. Ne supunem viata unui ritm de munca sever pentru a putea persevera in lumea plina de hiene, pentru a obtine multumirea deplina. Incercam, si ne distrugem sanatatea luptand pentru ceva ce probabil nu va fi al nostru niciodata. Sistemul e un politist ce sta cu pistolul la capul tau; e gata sa iti trimita plumbul in corp oricand, si e gata sa nu te ajute cand ai nevoie de el. Prea multe cuvinte si prea putine fapte, asta ne strica. Nu putem realiza legatura din bine si rau; oricat de greu ar fi sa intelegem, ea exista. Si este atat de mica inca poti sa o parcurgi doar printr-o schimbare de atitudine, doar schimbandu-ti modul de a privi problema. Haideti sa nu fim doar cei ce analizeaza, sa fim si cei care rezolva problema. Mai putine probleme, mai putine intrebari, si mai putine griji. Nu intelegeti gresit; intrebarile sunt esenta, dar prea multe duc la imposibilitatea de a le gasi finalitatea. Putem oare sa ne redescoperim? Putem oare sa ne reinventam. Putem...altfel vom continua sa ne irosim...